Ion Aldea & DoinaTeodorovici
Istoria e cartea de capatai a unei natiuni

 

Gheorghe Dinica:“Ar fi frumos sa fiu Mos Craciun”
     media: 5.00 din 15 voturi

Daca romanii ar avea un Walk of Fame, in mod cert steaua lui Gheorghe Dinica ar fi printre cele mai stralucitoare!
Cu mai bine de 45 de ani de cariera in spate, este o adevarata legenda a teatrului si a cinematografiei romanesti. Foarte putini stiu ca, in 2006, Dinica a fost chiar aproape de Oscar, cu filmul maghiar White Palms.
„Am facut si eu ce-am putut, domnule!“, ne-a marturisit cu modestie actorul, care, de Craciun, ar fi implinit 76 de ani. Dinica gasea pana si in acest eveniment subiectul unei povestiri savuroase. „Ai mei m-au trecut in acte ca fiind nascut de 1 ianuarie, ca sa scap asa de armata…“. Cu umorul sau inconfundabil, maestrul a marturisit pentru Reader’s Digest, cu un an in urma, ca, din acest motiv, isi sarbatorea intotdeauna ziua de doua ori: o data de Craciun si a doua oara de Anul Nou.
Iata interviul pe care Gheorghe Dinica ni l-a acordat acum un an si care a fost publicat in editia din decembrie 2008 a revistei noastre.
RD: Sunteti unul dintre cei mai iubiti actori din Romania, ati jucat in mai bine de 80 de filme. Cum duce omul Dinica greutatea carierei fabuloase a artistului Dinica?
GD: Pai ce sa fac? Asta este misiunea mea – sa o duc si sa fac tot ce pot mai bine. Asta este obligatia mea fata de frumoasa meserie pe care mi-am ales-o si fata de spectatorii care mi-au dat toata dragostea si increderea lor. Dar sa stiti ca pentru mine nu este nicio greutate pentru ca tot ce am facut de-a lungul vietii am facut din dragoste pentru profesie si pentru oameni. Si acum, cand vad ca oamenii ma apreciaza, ma simt rasplatit din plin.
RD: V-ati nascut de Craciun, o zi minunata in calendarul oricarui crestin. Povestiti-ne cum petreceati, copil fiind, aceasta zi in familie.
GD: In cartierul in care am venit pe lume (Giulesti, Bucuresti – n.a.), Craciunul era o sarbatoare. Ne stran-geam cu totii in jurul mesei, mancam sarmale, iar noi, copiii, primeam cate un dar. Imi amintesc cu placere de Craciunul copilariei mele.
RD: Cum traiti acum Craciunul, in familia Dinica?
GD: De Craciun este ziua mea de nastere si o sarbatoresc intotdeauna. Ne strangem cu prietenii, cu toti cei apropiati si respectam traditiile, ca orice crestin. Nu lipsesc friptura de porc si un pahar de vin rosu.
RD: V-ati fi dorit sa va nasteti la tara, precum Moromete, si nu in Bucuresti?
GD: Ei, ce bine era la tara! Parintii mei erau argeseni, vacantele le faceam la tara si pe atunci era o atmosfera foarte buna pentru datini si traditii, iar oamenii puneau sinceritate in petrecerea Craciunului. Mergeam cu stea-ua, cu plugusorul, tineam toate traditiile. Eram grupuri de prieteni si colindam din casa in casa si nu ne refuza nimeni.
RD: In ce fel v-a schimbat viata sotia?
GD: Sotia mi-a organizat viata. Eu am dus o viata libera, fara obligatii, am ramas singur de tanar si mi-am facut viata cum am stiut si cum am vrut. La un moment dat, am simtit nevoia sa ma asez si eu intr-o familie a mea. Am gasit femeia potrivita, o mare bucurie pentru mine, am gasit un om care m-a inteles si care ma intelege si acum. Si conteaza foarte mult linistea de acasa.
RD: In afara de sotia dumneavoastra, cine v-a mai schimbat viata?
GD: Toti cei pe care i-am cunoscut de-a lungul vietii mi-au schimbat, in-tr-un fel, cursul existentei. Stefan Iordache , cel care mi-a fost prieten o viata, a fost pentru mine un exemplu. Un om de o forta incredibila, un artist complet, un barbat de la care am invatat ce inseamna prietenia. De la Maria Tanase am invatat ce inseamna sa canti cu sufletul, de la Marin Moraru sa fiu rabdator. Si acum invat de la colegii mei mai tineri de platou.
RD: V-ati descoperit mult mai tarziu talentul muzical. Cum s-a produs aceasta apropiere de muzica?
GD: Din tinerete ii ascultam pe marii nostri lautari si m-am indragostit de muzica. Si sunt inca indragostit.
RD: Care este pretul celebritatii?
GD: Pretul celebritatii e greu de calculat pentru ca e oscilant. Nu exista o regula foarte clara, depinde de etapele de varsta si de incercarile prin care treci in viata.
RD: Acum, intrati in casa noastra, seara de seara, in rolul bulibasei Aurica Fieraru, din serialul Regina de pe Acasa TV. Cum va simtiti in acest rol?
GD: Excelent. Am reusit sa creez un personaj care a ajuns in inimile celor de acasa si nu pot decat sa ma bucur.
RD: V-ar fi placut sa va nasteti bulibasa, sa interpretati acest rol pe viata?
GD: Nu. E un personaj pe care-l joc, dar nu era de mine. Sunt alte legi ale satrei pe care nu as fi stiut sa le respect.
RD: Stim ca n-aveti masina, mergeti numai pe jos. Unii ar putea considera asta o ciudatenie, data fiind celebritatea dumneavoastra…
GD: Nu imi place sa conduc. Din tinerete nu m-a pasionat asta. Intr-un fel mi-a folosit, pentru ca, la ce se intâmpla azi in Bucuresti, e mai bine asa. Mai bine merg pe jos, face bine la tonus.
RD: Chiar asa, impartasiti-ne cateva secrete ale acestui tonus excelent care caracterizeaza un om trecut de 70 de ani, precum dumneavoastra, maestre.
GD: Am o natura buna, genetica e de vina. Totul vine din starea de liniste, de bucurie pe care o cunosc. Petrec timp cu prietenii, ma incarc de la ei. Fac miscare, ma uit la filme. Traiesc fiecare zi din viata cu placere. Sunt un om bogat inauntru.
RD: Daca ati avea un ucenic, ce invataminte ati dori sa-i transmiteti?
GD: Nu am vocatie de profesor, dar as putea sa dau sfaturi bune: sa fie spontan, sa iubeasca spectatorul si sa-si dedice viata celorlalti.
RD: Ati interpretat zeci de roluri, mari roluri, memorabile! Cum ar fi Gheorghe Dinica in rolul lui Mos Craciun?
GD: Am jucat atatea personaje, ca pot sa-l fac si pe Mos Craciun. Toata copilaria am asteptat sa-l vad pe Mos Craciun. Poate ca ar fi frumos, la batranete, sa fiu Mos Craciun!
Replici celebre marca Gheorghe Dinica:„Nu trage, dom’ Semaca, sunt eu, Lascarica!“personajul Lascarica, din filmul Cu mainile curate – 1972
„In nemernicia mea, ca un caine turbat, am muscat mana care m-a hranit si am aratat romanilor drumul spre castru“in rolul lui Bastus, din filmul Columna – 1968
„Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste nimic“personajul Pavel Puiut – zis Pepe – din Filantropica – 2001



Comentarii

Da asa este, ai dpeatrte. Din pacate aici muntele este destul de departe, nu prea merge pentru weekenduri. Doar asa de vacanta...Merci.Te voi contacta cu siguranta cand o sa vin prin Ro...
de Farheen in data de 2012-02-18 05:16


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 



vizite unice
Reprezint Muntenia in recensamantul Bloggerilor

Curs Valutar v1.0



Magazin naturist
 
   
Powered by www.ablog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare