Ion Aldea & DoinaTeodorovici
Istoria e cartea de capatai a unei natiuni

 

Mihaelei Ruceanu
     media: 4.95 din 20 voturi

"Aveam doar 4 ani când a murit Mihaela şi este într-adevăr o legătură foarte puternica între noi, nici eu nu ştiu să mi-o explic. La început, mă speria chiar, amintirea Mihaelei îmi umplea prea mult viaţa, lucru pe care nu îl puteam controla.Dar cu timpul am inteles si am invatat sa "gestionez" acest preaplin sufletesc, revarsandu-mi toata dragostea asupra oamenilor din jurul meu.
O ascult de când mă ştiu, iar vocea ei mă fascina, chiar dacă nu ştiam cine este. Începeam să tremur şi să plâng când o auzeam la radio. Prin clasa a VIII-a am primit prima mea casetă cu ea şi am ascultat-o până s-a stricat. Am căutat în almanahuri vechi poze cu ea, articole... nici nu ştiu cum am dat de ele. Scriam poezii pentru ea, plângeam pentru că nu înţelegeam de ce nu este lângă cei care au nevoie de ea. Până am înţeles că ea este acolo unde trebuie să fie şi îi ajută pe toţi cei care au nevoie de ea. În liceu am hotărât să le scriu părinţilor ei o scrisoare şi am crezut că leşin de bucurie când mi-au răspuns... când am intrat prima dată în casa lor, când am mers prima dată la mormântul Mihaelei... sunt momente pe care nu am să le uit toată viaţa.
Am crescut cu ea în suflet şi în gând.... de la ea am învăţat să culeg frumuseţea vieţii, să iubesc oamenii, să trăiesc frumos şi tot de la ea am învăţat să cânt. Eu am făcut 10 ani de vioară, dar nu cântam cu vocea. Când am ajuns la facultate în Iaşi, îmi doream să mă înscriu la lecţii de canto şi înainte de admitere am visat-o pe Mihaela, care mă ţinea în braţe atât de aproape, încât îi simţeam bătăile inimii şi îmi cânta "Să crezi în dragostea mea". Apoi m-a îndemnat şi pe mine să cânt. Eu nu îndrăzneam, îmi era ruşine. Atunci a făcut o faţă serioasă şi mi-a spus că se supără dacă nu-i cânt... şi am cântat, iar ea era fericită şi-mi spunea zâmbind: "Vezi că poţi?". Este visul cel mai drag pentru mine. Am dat admiterea, am cântat acelaşi cantec şi am intrat.
Ah, câte nu am de povestit despre Mihaela, parcă aş cunoaşte-o de o veşnicie şi este parte din mine. Mă simt atât de împlinită de când cânt şi cânt pentru ea, tot, absolut tot ii datorez Mihaelei! Mereu am găsit în ea curajul de care aveam nevoie, puterea de muncă, am simţit-o mereu alături şi nu pot descrie în cuvinte ce simt atunci când cânt... este ceva mai mult decât înălţător, mi-aş da şi ultima suflare pentru un cântec şi cel mai mult mă bucură că oamenii care mă ascultă simt asta. Eu nu pot cânta piesele Mihaelei, şi-mi pare foarte rău, pentru că aş vrea să reactualizez piesele ei, dar mă emoţionez mult prea tare şi de fiecare dată izbucnesc în plâns. În plus, ea le cânta atât de perfect, încât nu concep să aud că le cântă altcineva, nici măcar eu. Cea mai mare parte din ceea ce sunt eu astăzi, ca om şi ca artist începător, e o parte din Mihaela. Se pare că ea continuă să creeze şi mă bucur că a ales să trăiască şi în sufletul meu.
Le mulţumesc în numele familiei Mihaelei tuturor celor care nu au uitat-o şi înţeleg ce înseamnă Mihaela pentru sufletele noastre!"
Nicoleta Opaiţ19 iulie 2007

Asculta artista sau citeste despre ea!



 



vizite unice
Reprezint Muntenia in recensamantul Bloggerilor

Curs Valutar v1.0



Magazin naturist
 
   
Powered by www.ablog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare